vineri, 13 ianuarie 2012

Fluturii încep anul cu ... Ţăranul

Muzică specială, ritmuri nu-jazz/funk, dans, atmosferă elegantă – cine poate să reziste acestei invitaţii complete din partea trupei Butterflies in My Stomach?

Şi ce altă noapte poate fi mai potrivită decât una de sâmbătă?

Pe 21 ianuarie, de la ora 22:00, la Clubul Ţăranului din Bucureşti, BiMS va fi pe scenă iar voi trebuie să fiţi acolo!

Catrinel (voce), Bujor (bas), John (chitară), Laurentze! (tobe), Meghi (clape şi samples) încep anul 2012 cu vise frumoase, cu fluturi şi mai coloraţi, cu aripi şi mai întinse. Visele lor şi visele voastre, impreună, vor „suna” bine, plin, adevărat, măcar în seara de 21 ianuarie. Purtaţi Tricoul preferat (e iarnă, dar cu noi e cald şi bine), vă veţi simţi oricum „like a million dollar baby” iar cântecele toate vă vor îndemna la dans cu mâinile, picioarele şi inimile. 


Detalii suplimentare pe PAGINA EVENIMENTULUI

Vă aşteptăm cu aripile întinse!

Niciun comentariu: